Cos de Cumparaturi

Tratament Naturist Cistita

Cistite, pielo-cistite sunt inflamaţii ale mucoaselor căilor urinare: se manifestă prin micţiuni frecvente, dureri la micţiuni şi urină tulbure. Uneori, se mai adaugă hematurie. Sunt cauzate, de diferiţi microbi şi pot fi secundare tuberculozei sau unei tumori vezicale. Se indică ceaiuri, apiterapie, tratament balneoclimateric.

Ceaiuri tratament naturist cistită
– Turiones Pini (muguri de pin). Se beau 2-3 căni pe zi, dintr-o infuzie, cu o linguriţă de muguri la cană.
– Gemma Populi (muguri de plop). Se beau 2-3 căni pe zi, dintr-o infuzie, cu 1-2 linguriţe la cană.
– Phaseolus vulgaris L. (fasolea). Decoct, cu trei linguri de teci mărunţite, la 750 ml apă rece. Se fierb 20 minute, se beau în trei reprize, în decursul unei zile.
– Vaccinium vitis-idae L. (merişor). Este antiinflamator. Macerat, cu două linguriţe de frunze, la 100 ml apă rece. Se lasă în repaus 15 minute. Se strecoară şi peste frunzele rămase se adaugă 100 ml apă clocotită. Se fierbe 15 minute. După 10 minute se strecoară şi se amestecă ambele lichide. Se bea fracţionat în timpul unei zile.
– Ononis spinosa L. (osul iepurelui). Decoct, cu patru linguri rase la un litru de apă rece. Se fierbe 30 minute. Se bea fracţionat în cursul unei zile.
– Agropyron repens L. (pir). Are acţiune antimicrobian. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi, călduţe, dintr-o infuzie, cu o lingură de rizom la 200 ml apă clocotită.
– Stigmata Maydis (mătase de porumb). Infuzie, cu două linguri de mătase, la 200 ml apă clocotită. Se ia câte o lingură la 2-3 ore.
– Frunze de merişor, de mesteacăn, seminţe de patrunjel, coada calului, câte 20 g din fiecare. Se foloseşte ca decoct, cu patru linguriţe din amestec la 0,5 l apă. Se beau trei ceşti pe zi.

Apiterapie
– Propolis granulat. Să se sugă 5-10 g pe zi, până la vindecare sau, şase tablete pe zi de proposept.
– Mierea de albine din flori de fân. Se consumă 80-120 g pe zi, în doze de câte 30 g, în combinaţie cu suc de lămâie, măceşe sau morcovi.
– Oţetul de mere. Câte două linguriţe de oţet într-un pahar de apă de 100 cm3, la fiecare masă.

Tratament balneoclimateric
Apele minerale din staţiuni se pot folosi numai după trei luni de la stagiul acut al unei nefrite sau pielo-cistite. Sunt indicate apele aşa zise nefrotrope.

În sechele de nefrite acute (glomerulo-nefrite) se recomandă apele bicarbonatate-sodice, simple sau mixte, hipo sau izotone, care stimulează refacerea epiteliului tubular. Sunt indicate apele de la Stoiceni, Izvorul Tămăduirii (jud. Maramureş), Călimăneşti (izvorul 1 Păuşa), Borsec, Broşteni (Suceava) şi Izvorul nr. 8 din Slănic Moldova.

În nefrita cronică. Albuminuriile simple sunt deseori singurele manifestări ale unei glomerulo-nefrite cronice. Sunt indicate:
a) apele sulfatate-calcice-magneziene din Govora, Păuşa 2 – Călimăneşti, Strunga (Iaşi), Vizantea (Vrancea).
b) apele oligo-metalice Olăneşti (izvorul 10, 11 şi 24) şi Călimăneşti (cu izvoarele 7 şi 14).

În pielo-nefritele cronice sau pielo-nefritele cronice ascendente sunt indicate apele minerale sulfuroase, sulfatate Pauşa-Călimăneşti; apele clorurate-sodice-calcice-sulfuroase Caciulata sau Săcelu (Gorj) şi apele sulfatate-calcice-magneziene din Băile Govora.

În cistitele şi pielitele cronice sunt indicate apele mineral; oligo-metalice, sulfuroase simple de tipul Călimăneşti, Caciulata, Olănesti.

Lista de Contacte