Cos de Cumparaturi

Tratament Naturist Acnee

Acneea este dermatoza caracterizată printr-o inflamaţie purulentă a foliculului pilo-sebaceu, însoţită de secreţie exagerată a glandelor sebacee. Forma ei cea mai obişnuită este acneea vulgară sau polimorfă juvenilă, care apare la tineri, incepând din pubertate (14-15 ani). O formă mai specială este acneea rozacce, întâlnită mai ales la femei după vârsta de 40 de ani. Agentul patogen este stafilococul.

Indicaţii tratament naturist acnee: cataplasme, spălături, tamponaje, băi, apiterapie şi tratament balneoclimateric.

– Populus nigra L. (muguri de plop). Infuzie, cu o linguriţă de muguri zdrobiţi, la 250 ml apă în clocot. Se foloseşte sub formă de cataplasme, spălături şi băi locale.
– Flores Calendulae (flori de gălbenele). Infuzie, cu 15 – 20 g la litru, cu care se fac băi, spălături, cataplasme.
– Tinctură, din 20 g flori, macerate opt zile, în 100 ml alcool. Se fac comprese, cu 10 ml din această tinctură la 100 ml apă fiartă şi răcită.
– Herba et Radix Cichorii (cicoarea). Se foloseşte ca băi, spălături şi cataplasme, din infuzie, cu 20-40 g la litru.
– Radix Bardanae (rădăcină de brusture). Infuzie, din 20-30 g la litru, pentru comprese.
– Strobuli Lupuli (conuri de hamei). Infuzie, cu o lingură la 100 ml apă, pentru comprese.
– Fraxinus excelsior B. (frasin). Infuzie, cu două linguriţe frunze la 300 ml apă clocotită. Se beau câte 100 ml, după cele trei mese principale şi în uz extern pentru comprese.
– Herba Violae tricoloris (trei fraţi pătaţi). Se beau trei căni pe zi, dintr-o infuzie, cu o linguriţă la cană.
– Brassica napus L. (nap). .Vplicatii externe, cu napi fierţi şi apoi masare uşoară, pentru a-şi lăsa sucul.
– Allium porrum L. (praz). Cataplasme, cu frunze fierte, aplicate calde.
– Lycopersicum esculentum Mill (tomate). Tamponarea obrazului cu felii de roşii, de mai multe ori pe zi, timp de 3-4 săptămâni.
– Brassica oleraccea (varza). Loţiuni cu suc proaspăt.

Apiterapie
Propolis, alifie 20%. Să se ungă locurile bolnave, de două ori pe zi.
Acneol (preparat apicol). Se tamponează uşor zona afectată, de 2-3 ori pe zi.

Tratament balneoclimateric
Sunt indicate staţiunile cu ape sulfuroase; Herculane, Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Mangalia, Pucioasa, Săcele.

Lista de Contacte