Cos de Cumparaturi

Tratament Naturist Intoxicatii

Intoxicaţiile acute sunt stări patologice cauzate de un toxic. În aceste cazuri trebuie intervenit repede şi cu pricepere.

Prim ajutor: îndepărtarea, neutralizarea toxicului şi susţinerea funcţiilor vitale.

În intoxicaţii cu substanţe gazoase; scoaterea accidentatului din mediul toxic; provocarea de vărsături, când toxicul a pătruns pe cale digestivă (se provoacă prin apăsarea cu coada unei linguri pe baza limbii sau gâdilarea fundului gâtului cu o pană); neutralizarea toxicului cu substanţe ce se combină cu substanţa toxică şi o face inofensivă.

Patru albuşuri de ou la un litru de apă, din care se bea câte 100 ml de mai multe ori.

Respiraţie artificială, în caz de tulburări respiratorii, chiar gură la gură sau gură la nas. Se execută în ritm de 12-14 ori pe minut, până ce bolnavul respiră.

În caz de tulburări circulatorii, se aşează cu capul mai jos decît trunchiul, făcându-se totodată încălzirea extremităţilor inferioare.

În intoxicaţiile cu sodă caustică, să se ia oţet diluat sau lapte amestecat cu 3-4 ouă crude (albuşuri).

În caz de intoxicaţii cu alcool, să se ia oţet diluat cu linctură de propolis, 20-30%. Se iau 50 picături la un dl de apă rece.

În intoxicaţiile cu ciuperci, se provoacă vărsături şi măsurile cunoscute în caz de alterări ale funcţiilor de respiraţie fi circulaţie.

În caz de intoxicaţii cu insecto-fungicide, cu paration. În caz de intoxicaţie pe cale cutanată şi inhalatorie se dezbracă intoxicatul, rapid, şi se spală cu apă şi săpun şi se provoacă vărsături. Antidotul este însă atropină (injecţii).

În caz de intoxicaţii cu verde de Paris (aceto-arseniat de cupru), se provoacă vărsături şi ca prim ajutor se administrează cărbune sau magnezie calcinată.

În intoxicaţia cu luminal si somnifere se face provocarea de vărsături.

În intoxicaţii alimentare, provocarea de vărsături, administrarea de oţet de mere diluat (două linguriţe de oţet la 100 ml apă), luându-se o linguriţă din cinci în cinci minute. Timp de 2-3 zile se va lua un pahar din acest amestec la fiecare masă. Toate aceste remedii în intoxicaţii se execută ca prim ajutor până la internarea de urgenţă în spital.

Plante medicinale detoxifiante (depurative)
– Fructus Phaseoli (teci de fasole). Se fierb, 20 minute, trei linguri de teci mărunţite, în 750 ml apă rece. Se bea, în trei reprize, în decursul unei zile. Este un puternic depurativ.
– Folia Betulae (frunze de mesteacăn). Se prepară o infuzie, din 4-5 linguriţe de frunze la 300 ml apă clocotită. După strecurare, se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu. Se bea o cană la interval de 3-4 ore.
– Cichorium intybus L. (cicoarea). Decoct, cu două linguriţe de plantă (rădăcină plus părţi aeriene) la 200 ml apă. Se fierbe cinci minute. Se bea călduţ, în trei reprize, înaintea meselor principale.
– Ononis spinosa L. (osul iepurelui). Decoct, cu patru linguri rădăcină mărunţită la un litru de apă rece. Se fierbe 30 minute. Se bea fracţionat. Îndecursul unei zile.
– Agropyron repens L. (pirul). Se prepară o infuzie din rizom, cu 200 ml apă clocotită. Se beau, pe zi, 2-3 ceaiuri călduţe.
– Prunus spinosa L. (porumbar). Infuzie, cu o linguriţă de flori la 250 ml apă clocotită. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Se prepară şi decoct, cu o linguriţă de fructe la 250 ml apa rece. Se fierbe 20 minute. Se beau 2-3 căni pe zi.
– Viola tricolor L. (trei fraţi pătaţi). Infuzie, cu o linguriţă la 200 ml apă clocotită. Se beau trei căni pe zi, sau mai concentrat, cu patru linguri de plantă la 200 ml apă clocotită, din care se ia o lingură la 3-4 ore.

Lista de Contacte