Cos de Cumparaturi

Tratament Naturist Arteroscleroza

Arteroscleroza este o boală cronică, care se datoreşte unei infiltrări în tunica internă a arterelor, de calibru mare sau mijlociu, formându-se depozite constituite din lipide (grăsimi), colesterol şi uneori de calciu, la care se asociază un proces de scleroză a acestei tunici. Se constituie şi se accentuează o dată cu înaintarea în vârstă. Cauzele aterosclerozei sunt numai în parte cunoscute. Există o strânsă legătură între alimentaţia bogată în grăsimi de origine animală şi apariţia acestei boli. Bolnavii acuză dureri de cap, oboseală, scădere a memoriei, agitaţie sau depresiune, răcire a extremităţilor, dureri ce apar la mers, sub formă de cârcei. Trebuie să folosim toate mijloacele de luptă împotriva acestei boli care, în ultimul timp, este foarte frecventă. Ateroscleroza, cardiopatia ischemică, infarctul miocardic, hipertensiunea arterială, hemoragia şi tromboza cerebrală depăşesc, în zilele noastre, ravagiile pe caro, în trecut, le făceau ciuma şi holera, luate la un loc. Oamenii de ştiinţă le încadrează, şi pe bună dreptate, în categoria aşa-numitelor „boli ale civilizaţiei”. Deosebim un tratament profilactic şi unul curativ.

Profilactic: evitarea surmenajului, sedentarismului, supra-alimentaţiei, enervările şi surescitările. Se va merge pe jos cel puţin o oră pe zi, iar pe bicicletă cel puţin 30 minute zilnic; drumeţia la sfârşit de săptămână, sporturi: canotaj şi înot fără excese. Pescuitul cu undiţa este un sport deosebit prin calmul şi echilibrul nervos ce-l produce. Se indică regim dietetic, cura cu sucuri, ceaiuri, apiterapie şi balneofizioterapie.

Regim dietetic. Sunt permise: supe de bulion degresat sau de legume, carne fiartă slabă sau la grătar, lapte smântânit, brânză de vaci, peşte (şalău, ştiucă, biban, păstrăv, scrumbie), 2-3 ouă întregi pe săptămână, proteinele să fie în cantitate de 1-1,50 g/kcorp. Legume la discreţie, preparate „a la grec“. Restricţie la fasole, mazăre, bob, linte, hructele, de toate felurile, împreună cu legumele, vor reprezenta baza alimentaţiei. Cerealele sunt permise toate. Se vor exclude grăsimile prăjite, dându-se preferinţă modului de preparare „a la grec”. 2/3 din grăsimi (lipide) trebuie să fie tip uleiuri vegetale, ultima treime (30-40 g) să fie grăsimi animale, provenind din carne, lapte, brânză, peşte, ouă. Grăsimile să nu depăşeaşcă 30% din nevoia calorică permisă. Untul va fi înlocuit cu margarina.

Dieta în ateroscleroză trebuie să respecte următoarele principii:
– să conţină dulciuri (glucide) în cantităţi moderate. Se va combate tendinţa vârstnicilor de a mări treptat conţinutul în dulciuri al hranei;
– să fie un regim cu predominanţă cerealiero-vegetarian (pâine neagră de secară, fulgi de porumb etc.). S-a ajuns la concluzia ca făina să aibă cât mai multe tărâţe, deoarece tărâţele conţin fibre ce au însuşirea de a preveni bolile vasculare;
– se vor consuma alimente bogate în vitamine, mai ales: B, E, D;
– se va combate cu energie obezitatea;

Cercetătorii britanici au arătat că un regim bogat în ceapă, fluidifică consistenţa sângelui, micşorând tromboza si infarctul.

Sucul de ceapă. Se aleg bulbi de ceapă sănătoşi şi se îndepărtează foile externe, ca şi discul cu rădăcini. După ce se spală, se mărunţesc (trecându-se prin ochiurile răzătoarei) şi se dă de două ori prin maşina de tocat sau cu alte metode tehnice, pentru a se extrage sucul. Se iau câte 15-30 picături, în apă sau mîncare, timp de o lună. Se foloseşte şi pentru prevenirea aterosclerozei.
Sucul de ceapă cu miere de albine. Se amestecă o jumătate de pahar de suc de ceapă roşie cu 2-3 lingurii de miere, din flora montană. Se ia câte o treime din preparat, înaintea sau după cele trei mese principale ale unei zile. întreaga cantitate se consumă în ziua preparării. Cura durează 3-4 luni, cu o pauză de o lună. Este indicată în congestia cerebrală şi în combaterea aterosclerozei.
Maceratul de usturoi cu lămâie. O căpăţână de usturoi curăţat şi pisat, o lămâie şi un litru de apă. într-un vas se pune usturoiul, coaja rasă şi zeama de la o lămâie, precum şi apa clocotită. Se acoperă şi se lasă în repaus timp de două zile. Se ia câte o lingură, de trei ori pe zi, timp îndelungat. Se foloseşte în tratamentul şi prevenirea aterosclerozei.

Ateroscleroza ar fi, după unii cercetători, generată de carenţa de vitamina C, deci se recomandă un regim dietetic foarte bogat în această vitamină.

Ceaiuri tratament naturist ateroscleroză
– Hippophae rhamnoides L. (cătina albă), foarte bogată în vitamina C. Se foloseşte ca decoct din fructe, 5%. Se beau două căni pe zi, îndulcite cu miere de albine. Se mai poate folosi ca: suc, marmeladă şi gem.
– Rosa canina L. (măceş), bogat în vitamina C. Se beau două căni pe zi, dintr-un decoct de fructe, 2-5%, îndulcite cu miere de albine. Se mai poate folosi ca: suc, marmeladă, gem.
– Ribes nigrum L. (coacăz negru). Se beau două căni pe zi, îndulcite cu miere de albine, din decoct de fructe, 5%. Se mai foloseşte ca suc şi gem.
– Flores, folium et fructus Crataegi (flori, frunze şi fructe de păducel). Se bea o cană pe zi, dintr-o infuzie, cu o linguriţă de plantă la o cană.
– Folium Visci (frunze de vâsc). Se foloseşte ca macerat, ia rece (trei linguriţe, la o jumătate de litru de apă). Se lasă cca opt ore, după aceea se strecoară, se îndulceşte cu miere şi se bea în cursul unei zile. Se foloseşte şi sub formă de pulbere, 1-3 vârfuri de cuţit pe zi.
– Vinca minor L. (frunze de sasebiu mic). Se beau 1-2 căni pe zi din decoct, cu două linguriţe la o cană.

Reţete pentru scăderea colesterolului din sânge, prin influenţarea metabolismului:
– Cynara scolymus L. (anghinare). Infuzie din frunze cu o lingură la o jumătate de litru de apă. Jumatate din cantitate se bea pe stomacul gol, dimineaţa, iar restul, cu cca 30 minute înaintea meselor principale, după care se recomandă repaus la pat, culcat pe partea dreaptă.
– Betula pendula Roth (B. verrucosa Ehrb.) (frunze de mesteacăn). Infuzie concentrată, din două linguri la o cană, la care se adaugă, după răcire, un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu. Se bea, cu lingura, în cursul unei zile.
– Folium er herba Taraxaci (păpădie). Se beau 2-3 căni pe zi dintr-o infuzie, cu 1-2 linguriţe la o cană, îndulcită cu miere de albine.
– Bulbus Allii (usturoi). A se mânca 2-3 bulbi pe zi, seara. Se prepară o infuzie sau un macerat la rece, cu o linguriţă, din amestecul de mai jos, adăugat la o cană de apă.

Flores Crataegi (flori de păducel) 10 g
Folium Visci (frunze de vâsc) 10 g
Bulbusc Allii (bulbi de usturoi) 10 g
Se beau 2-3 căni pe zi.

Folium Visci (frunze de vâsc) 30 g
Folium, flores, fructus Crataegi (păducel) 20 g
Herba Bursae pastoris (traista ciobanului) 10 g
Folium Cynarae (frunze de angbinarie) 20 g
Folium Betulae (frunze de mesteacăn) 20 g
Se beau două căni pe zi, dimineaţa şi seara, dintr-o infuzie, cu o linguriţă din acest amestec, la cană.

Infuzia de usturoi cu alte plante
Bulbus Allii (usturoi) 15 g
Flores Arnicae (amică) 5 g
Flores Crataegi (păducel) 15 g
Herba Equiseti (coada calului) 25 g
Folium Menthae (mentă) 25 g
Se mărunţeşte usturoiul şi plantele şi se amestecă bine. Intr-un vas emailat se pune o lingură de amestec şi un pahar de apă, după care se lasă în repaus două ore. Se dă în clocot, apoi se lasă 15 minute să se răcească, după care se strecoară. Se bea în cursul unei zile, o jumătate de cantitate dimineaţa şi o jumătate seara. Cura durează timp de 30 zile, repaus o lună şi apoi se repetă.

Apiterapie
– Oţetul de mere cu miere. Se pun două linguriţe din preparat la 100 ml apă. Se bea de trei ori pe zi inainte de mese .
– Miere de albine de floarea soarelui. Se ia cu linguriţa 150 g miere, de mai multe ori pe zi, ultima linguriţă luându-se seara, la culcare.
– Lăptişor de matcă (drajeuri). Se iau 3-6 drajeuri pe zi, în total 5-6 flacoane anual.
– Lăptişor de matcă (liofilizat în fiole). Se varsă într-un pahar o fiolă de lăptişor de matcă şi o fiolă de solvent, agitându-se pentru omogenizare. Se ţine sub limbă câteva minute şi apoi se înghite. Se bea câte o fiolă zilnic timp de 20 zile. A se repeta cura de patru ori pe an, una pe fiecare trimestru.
Polenul. Se ia câte 20 g pe zi, dimineaţa, pe nemâncate, timp de 30 zile. Cura se face în fiecare trimestru, deci patru cure pe an. Se poate lua şi sub formă de tablete, în total 6-8 tablete pe zi.
Polenovital, comprimate cu polen, plus lăptişor de matcă. Se iau 3-4 comprimate pe zi, timp de patru săptămâni. Se face câte o cură în fiecare trimestru.
– Tinctura de propolis. 20 g propolis la 100 ml alcool de 80-860. Se iau 30 picături, zilnic, într-un dl de apă, până la completa ameliorare a bolii.

Preparat din produse apicole şi usturoi pentru prevenirea si combaterea aterosclerozei.

Mierea de albine si tei. O ceaşcă de miere, amestecată cu o lingură de hrean dat pe răzătoare; se lasă la macerat o noapte şi a doua zi se consumă, cu linguriţa, până seara la culcare. Cura este de 30 zile, de două ori pe an, în lunile aprilie şi octombrie.

Fizio-balneotorapie
Băi ascendente de mâini (Hauffe). Se pune apa în baia de mâini la 35 grade C. La interval de 1-2 minute, prin turnare de apă fierbinte, se urcă treptat temperatura cu un grad, aşa încât în timp de 5-6 minute se ajunge la 40-44 grade C. Ajuns Ia această temperatură se stă 15-30 minute. Se face zilnic câte o baie; în total 15-20 băi pe serie.

Tratament balneoclimaterie
In sezon de vară, în staţiunile cu ape minerale carbogazoase şi mofete; Borscc, Buziaş, Covasna, Lipova, Tuşnad, Vatra Dornei şi în localităţi balneoclimaterice ca Balvanyos, Jigodin, Odorheiul-Secuiesc, Ozunca Băi, Sugaş şi Vâlcele.

Cura balneară cu apele minerale iodurate din Băile Govora, sub formă de aerosoli şi băi galvanice patrucelulare.

Ape minerale îmbuteliate. Cura la domiciliu trebuie să întrunească anumite condiţii: sticlele se păstrează culcate, la temperatura de 15° şi nu mai vechi de şase luni de la data îmbutelierii. Se consumă apele: Borsec, Bodoc (izvorul Matild), Căciulata 1. Se beau de trei ori pe zi, începând cu 15 ml, apoi 50 ml. Se creşte treptat doza cu 50 ml, până ce se va ajunge la 250-300 ml, fără să depăşească aceste limite.

Lista de Contacte